Românii, avizi după zborul cu avionul în 2022: unde au călătorit, care sunt destinațiile favorite
În ultima zi, au apărut două studii foarte interesante legate de obiceiurile de călătorie cu avionul ale românilor din 2022. Prima analiză vine de la eSky, a doua de la Institutul Național de Statistică și reflectă niște schimbări radicale față de acum un an.
În primul semestru din 2022, transportul aerian de pasageri din România a crescut de trei ori, de la 2,99 milioane de pasageri, la 8,93 milioane. Cele mai populare aeroporturi printre români au fost Henri Coandă Bucureşti cu 2,778 milioane pasageri îmbarcaţi şi 2,649 milioane pasageri debarcaţi; Avram Iancu Cluj-Napoca cu 542.200 pasageri îmbarcaţi şi 518.000 pasageri debarcaţi; Aeroportul Internaţional Iaşi cu 357.900 pasageri îmbarcaţi şi 331.200 pasageri debarcaţi, scrie Agerpres.
Unde au călătorit românii în 2022, destinațiile preferate de vacanță
Cei mai mulți români îmbarcați în avioane în acest an au optat pentru Londra-Luton 383.060 pasageri, Milano-Bergamo 229.257 pasageri, Munchen 133.583 pasageri, Istanbul-Internaţional 126.830 pasageri, Viena 126.371 pasageri, Madrid-Barajas 125.279 pasageri, Amsterdam-Schipol 121.447 pasageri, Bruxelles-Charleroi 116.118 pasageri, Barcelona 103.168 pasageri, Paris-Charles de Gaulle 99.143 pasageri.
Aceeași analiză după țara de destinație generează următoarele rezultate pentru pasagerii plecați din România. Italia 758.843 pasageri, Regatul Unit 712.873 pasageri, Germania 486.306 pasageri, Spania 395.467 pasageri, Franţa 248.078 pasageri, Ţările de Jos 168.263 pasageri, Turcia 160.139 pasageri, Belgia 139.984 pasageri, Austria 126.371 pasageri, conform INS.
Conform unui sondaj realizat de GfK pentru eSky.ro, în 2022, ca destinații de vacanță, românii au ales mai ales Roma, Milano, Veneția, Napoli și Bologna, toate din Italia. Pe locul 2 s-a clasat Spania, cu Barcelona, Madrid și Valencia. Grecia este pe locul trei într-o manieră aproape previzibilă, cu puncte de destinație precum Atena, Corfu sau Salonic. Acest clasament se încheie cu Turcia, Cipru și Portugalia.
Pe partea de prețuri, comparativ cu anii trecuți, călătoriile cu avionul au crescut într-un ritm semnificativ. Un bilet a sărit cu aproximativ 8% până la 142 de euro, în timp ce biletele dus-întors au avut o medie de 212 euro. Ca durată medie de concediu, în 2022, românii au petrecut 8 zile departe de casă, în scădere de la 10 zile în 2021.